CARTEA „STRĂLUCIND MAI MULT DECÂT NICIODATĂ”

Când am început această carte, am scris despre stele care cad, neştiind că începutul va fi chiar finalul.

,,Strălucind mai mult decât niciodată” reprezintă un jurnal introspectiv, intim şi sincer, despre trăiri, iubirea neîmpărtăşită, clipe eterne, drumul spre sine însuşi, pierdere şi regăsire; un amalgam de emoţii şi stări, de reflecţii psihologice, de monologuri şi strigăte înăbuşite, pentru ca într-un final acel zbucium interior să se metamorfozeze. 

Recenziile cititorilor

Strălucind mai mult decât niciodată” este un jurnal care însumează o multutidine de sentimente, emoții și suferințe care au ca scop evoluția de sine.

Aimée are un dar aparte, acela de a se juca cu toate cuvintele folosite, creându-și propria lume în care își dă frâu liber stărilor ce o cuprind. Inițial, avem parte de un monolog, iar pe măsură ce lectura avansează, începem să înțelegem nu doar gândurile ce nu îi dau pace, dar și sentimentele contradictorii ce o cuprind. Vezi toată recenzia pe booknation https://booknation.ro/recenzie-stralucind-mai-mult-decat-niciodata-de-aimee/

,,Mă bucur nespus că în pofida tumultului de sentimente agonisite în suflet în toţi aceşti ani, M. a reuşit să îşi strângă bucăţile din ea însăşi, să le contopească şi să ne redea scântei din fiinţa minunată ce îi stă în inimă. Jurnalul lui M. este o minunată operă de artă, scrisă de un suflet pur, mult prea des biciut de minte, ce ne dezvăluie de câtă iubire este capabil un om, de câtă tărie şi stăruinţă în dorinţe  şi visuri.

Pe M. o veţi întâlni adesea stând timidă şi totuşi, încrezătoare în sine, într-un colţ de Univers, fumând etern aceeaşi ţigară ce se schimbă doar aparent şi al cărei fum se transformă pe dată în rânduri ce se cer a fi negreşit scrise.

„Strălucind mai mult decât niciodată”, o carte ce-l va face pe cititor să se scufunde în abisul interminabil al emoțiilor dintr-o aparent banală zi de joi, vineri, sau care i-o mai fi numele.

Va reuși să te ridice și să te doboare cu fiecare impresie a lui M. , dar cel mai important îți va reaminti că ești om și te va face să-ți accepți soarta de animal emoțional cu care ai fost hărăzit.

Când totul se erodează și preschimbă permanent, norocos să fii să-ți păstrezi neschimbat zâmbetul.

Cu dragoste, R.”

 

,,Este o carte zămislită din tristeţea aşternută pe filele unui jurnal. Este o carte despre dor, iubire, pierdere şi neîmplinire. Prezintă iubirea unui suflet de copil ce se aruncă în braţele necunoscutului. O copilă sfâşiată de sentimente agonzante provocate de nepăsarea lui, trezeşte în tine, cititorule, o mulţime de emoţii. O poveste în care te pierzi uşor, care te invită la meditaţie, la visare. Reprezintă o idealizare a iubirii, mistuitoare, naşte regrete şi năzuinţe. O iubire tristă, ce pare a continua la nesfârşit. Până când… blestemă viaţa, necruţătoare, asemeni lui Hamlet. Astfel, o pierdere, o suferinţă fără lacrimi, o duce pe cealaltă în neant. M. e un suflet simplu, măcinat de dor şi de o iubire neîmplinită. Şi ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, totul se amplifică de 1000 de ori la final. O carte scrisă din inimă, o lecţie de viaţă, o poveste pe care trebuie să o citeşti.

Scrisă cu lacrimi, în momente de însingurare, după ce o vei citi îți vei dori să fii el, vei vrea să fii la rândul tău iubit cu aceeași pasiune. Iar pe ea … pe ea o vei compătimi, îi vei înțelege suferința, o vei adora.

Bogdan Scorţeanu.”

 

,,O carte ce m-a trecut prin toate emoţiile pe măsură ce înaintam în rânduri. Ceva scris cu sufletul şi scrijelit cu dragoste şi dor. Eu m-am regăsit în fiecare rând şi mă gândesc că poate şi ţie ţi va întâmpla la fel. Sunt câteva pasaje care mă duc exact în momen-tul acela… Și tresar de fiecare dată așa… parcă melancolic. Toate emoțiile și sentimentele și trăirile adunate-ntr-o carte scrisă de-o fetișcană căreia viața poate i-a oferit niște experiențe un pic cam dure.

Mi se pare o carte ce transmite trăirile prin prisma cititorului şi sper că vei avea şi tu plăcerea de a-i răsfoi paginile până la capăt, închizând-o deja nostalgic.

Flippi.”

 

,,Când am primit cartea, am citit rapid o jumătate de oră pe nerăsuflate. Voiam să văd ce-i cu ea, ce anunţă… ce vrea. Cartea e de-a dreptul captivantă, te ţine cu sufletul la gură, te pierzi în ea, chiar din primele rânduri vrei să ştii mai multe, vrei să afli povestea, vrei mai mult fără să îţi dai seama. Parcă ai vrea să derulezi pagini în faţă, să treci direct la acţiune, dar nu te lasă inima ca să nu îţi scape ceva din restul, vrei să o cunoşti pe M. în detaliu, e ceva fascinant ca o vrajă care te prinde…nu ştii ce este, dar te ţine acolo.

O carte scrisă din inimă, din propriile trăiri şi experienţe de viaţă în care s-a pus suflet, dăruire de sine, suferinţă, lacrimi, emoţie… E o carte despre viaţă şi despre iubire, despre pierdere şi regăsire, despre putinţă şi neputinţă, despre dorinţă şi regrete. Are un stil original care frapează şi captivează, plin de nuanţe psihologice care dau un farmec aparte şi ţin cititorul captiv în propriile trăiri şi care constituie elementul surpriză la fiecare pas. Modul în care e gândită cartea e uluitor: intro-ul într-o gară (o metaforă), introspecţii, citate şi pasaje inserate subtil şi cu stil, dialogul care apare neaşteptat şi care oferă dinamism şi curiozitate, forma de jurnal ce dă cursivitate şi temporalitate, datele care te fac să îţi pui întrebări… explicaţiile psihologice şi trăirile intense care dau originalitate.

 Cartea este misterioasă, naiva, gingaşă, are ceva care te ţine acolo printre rânduri… E sinceră şi caldă.

                Vasile Tudor.”

 

LANSARE TÂRGUL DE CARTE GAUDEAMUS

Follow by Email
Facebook
Facebook
Instagram
%d blogeri au apreciat: