CITATE „TREC ANII ŞI TU NU MAI VII”

“Uneori, pentru a scăpa de cineva care ne-a făcut rău, pentru a fugi de durerea pe care ne-a provocat-o, ne aruncăm în braţele altcuiva care ne face rău (chiar mai sinistru), simţind că el este salvatorul, în căderea noastră. Ne căutăm trauma, ne creăm situaţii pentru a o retrăi, de parcă aşa am scăpa de ea, ne-am recâştiga controlul pierdut. Apoi, parcă ne-am întoarce la primul agresor, la răul mai mic, să ne vindecăm de el și să-l iertăm, să îi găsim scuze, să anulăm durerea provocată. Căci am văzut că se poate mai rău. Oscilăm între cele două prăpăstii, căutând să ne aruncăm în cea care e mai puţin adâncă, prin care poate intra lumina. Căutăm binele, răzbunându-ne pe noi înşine, pierzându-ne demnitatea şi sentimentul de identitate, dar nu-l găsim nicăieri în mocirlă. Ce ciudată e ființa umană.”

**

“Aşa cum copiii sar în sus de bucurie atunci când văd marea, sufletul lor intuind frumuseţea pură a lumii, fiind neatins de mizeria ei, aşa şi inima sensibilă începe să bată mai tare la auzul miraculos al mării.”

**

“Poate că iubirea e totul, e deplinătatea ființei noastre. E forța care pune totul în mișcare, care trece dincolo de timp și de spațiu, sfidând moartea și dăinuind cu aceeași însuflețire și plenitudine.”

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Follow by Email
Facebook
Facebook
Instagram
%d blogeri au apreciat: