„MOVILA MIRESII”

 

– Roman

– Număr de pagini: 258

Vă puteţi lăsa impresiile pe goodreads:

https://www.goodreads.com/book/show/53183067-movila-miresii

Sau aici:
https://mariadumitrascu.ro/recenzii/

Descriere carte

Ana este o fată de la ţară care, atunci când ascultă maşinile care trec prin faţa camerei ei, pe DN22, visează la viaţa de la oraş, ea nevăzând decât oraşele Brăila şi Râmnicu Sărat. Ea râvneşte mai mult de la viaţă şi plănuieşte împreună cu prietena ei să fugă la Brăila să se înscrie la liceu, fără să ştie părinţii săi, care nu vor să o lase să plece. Oricât ar iubi pământul pe care s-a născut, oricât s-ar bucura de peisajele superbe de la ţară, oricât ar ţine la Corcodel, cireşul din grădină, şi la ograda ei mare, simte că depărtările o cheamă, simte că trebuie să-şi facă un rost, undeva, departe de satul natal. Va reuşi să se înscrie la liceu? Unde o va purta viaţa?

Romanul „Movila Miresii” îi deschide porţile cititorului pentru a-l purta într-o călătorie de-o viaţă, în care poate simţi mirosul şi gustul copilăriei la ţară, mirosul de fân şi văile verzi, nesfârşite, complexitatea umană şi decăderea, iubirea adâncă şi sfâşierea unei vieţi în care destinul şi deciziile luate sunt ireparabile.

Romanul conturează viaţa oamenilor simpli de la ţară, cu obiceiurile, frământările şi bucuriile lor, într-o societate în plină schimbare, toate văzute prin ochii personajului principal, care îşi dezvăluie trăirile şi se spovedeşte cititorului, prin fiecare pagină şi drum parcurs în viaţă.

Fragment din carte:

„Când zilele împreună îşi serbează ultima aniversare, ne rămâne eternitatea.”

„E adevărat. Nu te-am văzut de multe ori, dar ce înseamnă timpul atunci când descoperi că se petrece în tine eternul? E incredibil cum te-ai strecurat în fiinţa mea.

Îmi amintesc de noaptea în care te-am simţit plutind în braţele mele, cu privirea rătăcită-n nevăzut. Atât de singură, ca o auroră în neliniştea zorilor alunecau ochii tăi pe cerul meu nocturn. Erai atât de frumoasă şi de nelămurită, ca o sfântă ce-şi poartă potirul cu păcate spre marginea firii, păşind fără lacrimi în urma paradisului pierdut. Misterioasă, adâncă, timidă fiinţă… tăcerea: pecetea buzelor tale celeste, ochii tăi: murmurul unui adio nespus, parfumul tău: poiană-n care îngerii au semănat crini.”

 

 

Follow by Email
Facebook
Facebook
Instagram
%d blogeri au apreciat: